Serena și Venus Williams, film biografic. Will Smith, rol important
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Will Smith îl va interpreta pe tatăl surorilor Williams într-un film biografic.

Actorul Will Smith îl va interpreta pe Richard, tatăl superstarurilor tenisului Serena şi Venus Williams, în filmul biografic 'King Richard', însă anunţul nu a fost întâmpinat cu entuziasm de către public, informează dpa. Pelicula îl va avea drept personaj principal pe Richard Williams şi va beneficia de un scenariu care a figurat pe 'Black List' 2018 - un foarte apreciat barometru pentru scenarii care nu au fost încă produse - scris de Zach Baylin.

În pofida lipsei de cunoştinţe despre tenis - după cum a raportat Deadline, care a dezvăluit iniţial informaţia - Williams s-a confruntat cu 'greutăţi enorme, cu scepticism dar şi cu propriul trecut cu probleme pentru a le creşte pe două din cele mai valoroase jucătoare din lumea tenisului'. El a mers chiar până acolo încât a creat chiar un plan de 78 de pagini pentru carierele profesionale ale fiicelor sale', a raportat Deadline. După cum ştim acum, eforturile sale au dat roade, deoarece Serena este considerată în prezent cea mai bună jucătoare de tenis din istorie, în urma celor 23 de turnee de Grand Slam câştigate, în timp ce sora sa, Venus, are şapte victorii de Grand Slam la activ.

Deşi Hollywood-ul este în mod clar intrigat de proiect - care va fi produs de Tim White şi de Star Thrower Entertainment - publicul pare să aibă o opinie diferită, mai multe comentarii postate pe social media după anunţ subliniind că pielea lui Smith are o nuanţă mai deschisă decât cea a lui Williams. Printre cei care şi-au manifestat nemulţumirea la aflarea veştii se află personalităţi precum editorialistul Clarence Hill Jr. care, deşi se consideră un fan al lui Smith, crede că există alţi actori de culoare mai potriviţi pentru acest rol, scriitoarea Valerie Complex sau activistul George M. Johnson.

Citește și:

Macron, îndemn la o 'renaştere europeană'. Reacția Germaniei

Real Madrid - Solari, decizie după înfrângere cu Ajax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel