Data publicării:

Serbia vrea să împrumute mai multe miliarde de euro pentru investiţii în infrastructură

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Serbia intenţionează să împrumute mai multe miliarde de euro din China şi alte ţări străine în următorii ani, pentru a finanţa investiţii în proiecte regionale, a declarat vineri ministrul Infrastructurii, Zorana Mihajlovic, transmite Reuters. 

Până acum, Serbia a atras proiecte în valoare totală de 14,5 miliarde euro, inclusiv din China şi Rusia, a spus Zorana Mihajlovic. "Actualele investiţii chineze în infrastructură se ridică la aproape cinci miliarde euro", a precizat Zorana Mihajlovic. 

Guvernul de la Belgrad speră că noi proiecte în infrastructură vor impulsiona economia ţării. Potrivit FMI, economia Serbiei va înregistra o creştere de 3,5% în acest an, mai puţin faţă de avansul de 4,4% înregistrat anul trecut, şi un avans anual de aproximativ 4% între 2020 şi 2022. 

"Statul trebuie să demareze noi investiţii dacă vrea o creştere economică continuă, în caz contrar am putea avea probleme", a mai spus Zorana Mihajlovic, care ocupă şi postul de vicepremier în cabinetul condus de Ana Brnabic. 

Pentru a putea realiza acest lucru, autorităţile de la Belgrad intenţionează să investească până la opt miliarde de euro în infrastructură pe termen mediu, în principal graţie unor acorduri finanţate de China, dar şi de Rusia, Turcia şi Azerbaidjan, în conformitate cu un plan de dezvoltare mai amplu în valoare de 10 miliarde euro dat publicităţii luna trecută de preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. 

Ministrul Infrastructurii, Zorana Mihajlovic, a dezvăluit că Serbia mizează pe un acord în valoare de 400 milioane euro cu Rusia pentru reconstrucţia unei căi ferate care face legătura cu portul Bar din ţara vecină, Muntenegru. De asemenea, Serbia intenţionează să investească 150 milioane de euro, tot din Rusia, într-un nou centru de control al traficului feroviar. În plus, companiile turceşti vor construi un drum care va face legătura cu ţara vecină Bosnia Herţegovina şi un alt drum important în Vestul Serbiei va fi construit de compania AzVirt din Azerbaidjan, în conformitate cu un acord în valoare de 370 milioane euro. 

Autorităţile de la Belgrad vor, de asemenea, să reconstruiască o altă cale ferată importantă spre Macedonia. "Întreaga documentaţie a proiectului este realizată în prezent de firma China Road and Bridge Corporation (CRBC) ...Se estimează că întregul proiect are o valoare de 600 milioane euro şi vom vedea cum putem să îl punem în practică", a mai spus Mihajlovic. 

În ultimul deceniu, companiile chineze au cumpărat singura mină de cupru din Serbia, o oţelărie şi au investit în producţia de electricitate. În 2017, Serbia şi Ungaria au demarat construcţia unei căi ferate care să lege Belgradul de Budapesta, un alt proiect care beneficiază de finanţare din China. 

Mihajlovic a încercat să calmeze îngrijorările potrivit cărora Serbia ar putea să ajungă în situaţia statului vecin Muntenegru, care s-a îndatorat puternic din China pentru a-şi construi o autostradă. "Nu am început nimic fără să fim siguri că putem oferi garanţii", a spus Mihajlovic. 

Serbia a încheiat anul 2018 cu un mic surplus bugetar iar planul de cheltuieli pe 2019 mizează pe un deficit de 0,5%. Datoria publică totală a Serbiei se situa la finele lunii mai la 51,8% din Produsul Intern Brut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel