Data publicării:

Serbia şi Kosovo au încheiat un acord privind frontiera din nordul Kosovo

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Serbia şi Kosovo au încheiat un acord prin care se angajează să gestioneze împreună punctele de trecere a frontierei din nordul Kosovo, miza unor confruntări între etnicii sârbi din regiune şi forţele NATO din Kosovo (KFOR), anunţă BBC News.

Autor: Alexandra Dumitru

Problema punctelor de frontieră este una dintre cele mai sensibile din cadrul negocierilor dintre Belgrad şi Pristina şi cauza a numeroase acte de violenţă. Luni, 50 de soldaţi ai KFOR au fost răniţi în timpul ciocnirilor între etnicii sârbi şi cei albanezi. Belgradul refuză ca între cele două state să fie instaurate puncte de trecere deorece Serbia nu a recunoscut declaraţia de independenţă a kosovarilor din 2008.

"Părţile au ajuns la un acord asupra conceptului propus de Uniunea Europeană privind  gestionarea comună a punctelor de trecere" a frontierei, a anunţat UE într-un comunicat. Cu toate acestea, negociatorul sârb Borko Stefanovic a precizat că unele detalii rămân în dezbatere. „Deşi ne-am luat rolurile în mod serios, încă nu a fost pus punctul pe i ”, preciza acesta citat de AFP.

Negocierile privind frontiera din nordul ţării vin cu o săptămână înainte de summitul european de pe 9 decembrie, în cadrul căruia Serbia ar putea primi statutul de ţară candidată la aderarea europeană. Cancelarul german, Angela Merkel preciza cu o zi înainte că Serbia nu va fi pregătită pentru aderarea la UE până când nu-şi va stabiliza relaţiile cu Kosovo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel