Cancelarul german Angela Merkel a avertizat marţi că un eventual acord de modificare a frontierei între Serbia şi Kosovo ar risca să aibă repercusiuni în alte regiuni din Balcani, transmite agenţia EFE. Merkel a făcut aceste declaraţii la conferinţa de presă comună cu premierul croat, Andrej Plenkovic, care la rândul său s-a arătat sceptic faţă de un asemenea plan evocat recent de guvernele de la Belgrad şi Pristina ca posibilă soluţie de normalizare a relaţiilor dintre ele.
'Desigur că sprijinim toate discuţiile care pot duce la acest obiectiv, dar în acelaşi timp spunem că integritatea teritorială, aşa cum o regăsim în acest moment, este un lucru preţios', a indicat Angela Merkel. Şefa guvernului german a atras atenţia că un acord de schimb de teritorii între Serbia şi Kosovo ar putea fi un precedent de la care să pornească alte negocieri similare în puncte conflictuale din Balcani.
Frontierele trebuie respectate
'Trebuie să avem grijă ca negocierile dintr-un loc să nu conducă la negocieri într-un alt loc', a subliniat Angela Merkel. Ea a recunoscut că această problemă teritorială a fost unul din punctele cele mai importante ale discuţiei telefonice pe care a avut-o luni cu preşedintele SUA, Donald Trump, care, la fel ca şi Rusia, înclină să sprijine un astfel de acord de partiţie teritorială între Serbia şi Kosovo, privit însă cu scepticism de UE.
La fel s-a poziţionat şi premierul croat, care a spus că 'frontierele trebuie respectate', întrucât orice schimb de teritorii ar putea avea 'repercusiuni în alte locuri din Balcani', generând instabilitate. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a pledat recent pentru o viitoare 'delimitare' frontalieră cu Kosovo, în timp ce liderul kosovar, Hashim Thaci, a cerut o 'corectare a frontierelor', declaraţii destul de vagi, dar care au fost interpretate ca fiind un posibil pas către o partiţie teritorială.
Vezi și: Conflict Nagorno-Karabah. Intervenție Angela Merkel
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner