Prima ediție a seratelor va avea loc azi, 26 ianuarie 2018 începând cu orele 19:00, la Sala de lectură a bibliotecii. Azi când trăim într-o lume bulversată, într-o lume în care scara valorilor de orice fel a fost inversată, organizatorii propun spre dezbatere două noi teme de mare actualitate: Femeia și rolul ei și Despre libertate.
„Proiectul face parte din Programul 7ADMINISTRAȚIA FUNCȚIONALĂ/7.5 Parteneriate și este rodul unei colaborări concretizate între parteneriatul dintre o instituție publică de cultură - Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga" Alba și o entitate culturală a societății civile - Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena".
Parteneriatul contribuie la transformarea bibliotecii într-un spațiu multicultural al dialogului, spațiu în care fiecare membru al comunității să aibă posibilitatea să se manifeste prin schimburi de idei, să se informeze pe o temă de interes, să lectureze, să creeze și să-și dezvolte personalitatea. Prin urmare biblioteca devine în acest fel cel mai potrivit și statornic aliat în sprijinul dialogului, cunoașterii și dezvoltării personale."
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga" Alba, în parteneriat cu Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz