Data publicării:

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, victorioasă în deplasare în EuroCup

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a învins echipa suedeză Lulea BBK, cu scorul de 81-74 (17-21, 22-20, 21-12, 21-21), joi seara, în deplasare, în Grupa E a competiţiei feminine de baschet EuroCup.

Campioana României a reuşit a doua victorie consecutivă în grupă, după un început mai modest.

Tripleta Kelley - Givens - Butler a asigurat succesul echipei antrenate de Zoran Mikes. La Sepsi SIC au jucat Shae Marie Kelley 14 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive, Kristina Topuzovic 10 p, 6 rec, 2 pd, Annemarie Godri-Părău 8 p, 2 rec, 4 pd, Krisi Givens 14 p, 2 rec, 2 pd, Natalie Butler 14 p, 13 rec, Jovana Pasic 9 p, 1 rec, Jelena Vucetic 4 p, 2 rec, 3 pd, Simina Andra Mandache 8 p, 6 rec, 1 pd.

Natisha Ann Ida Hiedeman, cu 29 p, 5 rec, 7 pd, fost cea mai bună jucătoare de pe teren. Pentru Lulea BK au mai evoluat Ivey Slaughter 11 p, 9 rec, 2 pd, Karla Felicia Ammi Camara Ponturo 8 p, 2 rec, 3 pd, Matilda Ekh 7 p, 1 rec, 1 pd, Allis Nystrom 3 p, 6 rec, 2 pd, Milica Jovanovic 14 p, 4 rec, 2 pd, Josefin Vesterberg 2 p, 3 rec, Santa Baltkojiene 3 pd.

În alt meci, Artego Bydgoszcz a dispus de Galatasaray cu 79-75.

Artego Bydgoszcz ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Sepsi SIC, cu 5 puncte, Galatasaray, 4 puncte, Lulea BBK, 3 puncte.

Următoarele partide vor avea loc pe 6 noiembrie, Lulea BBK - Galatasaray, respectiv 7 noiembrie, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe - Artego Bydgoszcz.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel