Senzori pentru detectarea elevilor fumători la CN „Dinicu Golescu”, din Cîmpulung
Noul director de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, din Cîmpulung, vine cu noutăţi în ceea ce priveşte disciplina elevilor şi siguranţa acestora în incinta instituţiei de învăţământ.
Autor: Adrian Stroescu
Cristi Creţu a impus reguli stricte prin care le îngrădeşte tinerilor liceeni libertatea de mişcare în afara liceului şi a iniţiat un proiect care are menirea să-i depisteze pe cei care încalcă regulamentul şi fumează în pauzele dintre ore, în locuri ascunse de ochii profesorilor, informează Curierul de Argeş.
Accesul interzis după începerea orelor
Potrivit noilor reguli impuse de conducere, elevii nu mai pot intra şi ieşi pe poarta colegiului, fiindu-le interzis, practic, să mai iasă în afara instituţiei în timpul pauzelor şi blocându-li-se accesul în liceu după ora de începere a orelor de curs.
Deocamdată, până la găsirea unei firme specializate în servicii de pază şi protecţie, de acest lucru se ocupă personalul auxiliar din cadrul unităţii şcolare.
O altă veste rea vine pentru elevii-fumători care vor avea parte de o surpriză neplăcută. Directorul instituţiei de învăţământ a făcut demersurile necesare pentru achiziţionarea şi montarea în incinta liceului, în locurile preferate ale „tutunarilor“, a unor senzori de fum. În momentul în care vreo ţigară va fi aprinsă, aceştia vor declanşa o alarmă şi vor pune în funcţiune o instalaţie de stingere a incendiilor care-i va uda din cap şi până în picioare pe „vinovaţi“. Conducerea colegiului are de partea sa şi Asociaţia Comitetului de Părinţi, un ONG cu personalitate juridică, care şi-a dat acordul să contribuie şi financiar pentru binele odraslelor lor, în condiţiile în care, deocamdată, nu s-au găsit bani la bugetul local.
Astfel, părinţii vor da câte 3 lei pentru pază şi 17 lei pentru detectoarele de fum, urmând ca pe viitor să se facă demersuri pentru ca paza instituţiei de învăţămînt să fie susţinută financiar din fonduri bugetare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News