Sentință: Închisoare pe viață pentru fostul preşedinte tunisian, Ben Ali
Un tribunal militar din Kef l-a condamnat, miercuri, în absență, pe fostul preşedinte tunisian, Zine El Abidine Ben Ali, la închisoare pe viaţă, din cauza rolului său în represiunea violentă din Thala şi Kasserina, două oraşe importante pentru revoluţia tunisiană, conform agenţiei TAP, scrie Mediafax.
Împotriva preşedintelui demis, refugiat în Arabia Saudită, a fost solicitată pedeapsa cu moartea, el fiind acuzat, alături de alţi 22 de foşti oficiali ai regimului său, de moartea a 22 persoane, ucise între 8 şi 12 ianuarie 2011, apogeul represiunii împotriva mişcării populare care a dus la înlăturarea lui Ben Ali.
Dosarul, unul dintre cele mai dureroase legate de revoluţia tunisiană, a fost judecat timp de şase luni de un tribunal militar din Kef, la 170 de kilometri de Tunis.
Fostul ministru de Interne, Rafik Belhaj Kacem, acuzat și el în același dosar, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în timp ce urmăririle judiciare împotriva a opt inculpați, printre care fostul şef al gărzii prezidenţiale, Ali Seriati, sau fostul director al poliţiei antirevoltă, Moncef Laajimi, au fost retrase, provocând furia familiilor victimelor, care au început să scandeze: "Răzbunare! Răzbunare!".
Rudele celor uciși sunt nemulțumite de verdictul judecătorului, considerând că acesta trebuia să pronunțe pedeapsa capitală pentru toți inculpații.
Tot miercuri, Zine El Abidine Ben Ali a fost condamnat, în contumacie, într-un alt dosar de tribunalul din Tunis la 20 de închisoare pentru "incitare la tulburări, crime şi jafuri pe teritoriul tunisian". Acest dosar are legătură cu moartea a patru tineri, împuşcaţi în Uardanina (est), în ianuarie, în timpul haosului care s-a instaurat în Tunisia după fuga preşedintelui în Arabia Saudită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News