Sentință definitivă în cazul părinților care și-au omorât copilul cu apă fiartă. Avocatul Cuculis: Rolul jucat de bunică a schimbat încadrarea faptei
După aproape un an de judecată, cazul a luat sfârșit. Zeci de ani de închisoare cu executare, fiind pedepsită și bunica care i-a denunțat pe părinții vinovați.
În urmă cu aproape un an, un cuplu a fost trimis în judecată pentru faptul că i-au făcut baie cu apă mult prea fierbinte copilului lor, la acea vreme în vârstă de 2 ani și 10 luni, rezultatul fiind încetarea din viață a minorului.
Inițial, ancheta s-a constituit sub ucidere din culpă, însă, după ce bunica victimei a depus și ea plângere, Poliția a schimbat încadrarea faptei, astfel că cei trei - părinții și bunica paternă a copilului decedat - și-au primit condamnările.
Mai mult, frații copilului decedat vor primi daune morale de 20.000 de euro de la părinții lor și bunică, hotărârea fiind definitivă.
Avocatul Cuculis a mai precizat și că bunica a jucat un rol esențial în schimbarea încadrării pedepsei celor trei, chiar dacă și aceasta va suporta câteva luni de închisoare, cu executare.
„Părinții din Prahova care și-au omorât copilul de aproape 3 ani prin opărire și pe care l-au lăsat să zacă pe podea până a decedat, au fost condamnați.
22 de ani a primit tatăl, iar mama 20 de ani, în cele din urmă bunica primind și ea 8 luni cu executare.
Facem mențiunea că, dacă bunica nu formula plângerea penală, dosarul era lăsat în nelucru, iar procurorii de la vremea respectivă nici nu aveau de gând să cerceteze omorul calificat, ci dosarul era cercetat pe ucidere din culpă.
Dosarul a luat altă turnură după denunțul făcut de bunică, iar aceasta a fost condamnată pentru lăsarea fără ajutor. Ceilalți frați au primit despăgubiri de 20.000 de euro și au fost plasați în grija statului.”, precizează avocatul Cuculis.
Potrivit surselor judiciare de la acea vreme, bunica se afla în casă la momentul respectiv, neintervenind în ajutorul copilului de numai aproape 3 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News