Senatul a respins transformarea Craiovei în oraş-martir
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Puiu Hașotti
Puiu Hașotti

Un proiect privind transformarea Craiovei în oraş-martir a fost respins marţi de plenul Senatului. Liberalul Puiu Haşotti a acuzat că această propunere "aruncă lucrurile într-o zonă a desuetudinii", fapt demonstrat şi prin argumentul că toţi semnatarii iniţiativei sunt parlamentari de Dolj. "Se vor unii şi parlamentarii din alte judeţe să-şi declare oraşele oraş-martir", a spus Haşotti ironic.

"Hai să simplificăm lucrurile, facem România ţară-martir şi mulţumim pe toată lumea şi vinovaţi de relele din această ţară vor fi cei 2000 de ani de istorie, nu noi, că suntem popor-martir", a continuat liberalul.

La rândul său, senatorul PNL, Varujan Vosganian, s-a arătat şi el împotriva propunerii, însă l-a criticat indirect pe Haşotti pentru folosirea unor "termeni anecdotici" în tratarea acestui caz. Vosganian s-a arătat contrariat că parlamentarii de Dolj care propun transformarea Craiovei în oraş-martir nu au avut şi alte iniţiative, mai importante, pentru cinstirea persoanelor care au murit la Revoluţie, precum introducerea numelor acestora în manualele din Dolj.

"Ce drept avem noi să ne arogăm drepturi în numele acestor martiri? Craiova poate fi oraş-martir, dar întrebarea este a făcut Craiova ceva în numele lor pentru a-şi aroga această titulatură?", a spus Vosganian, acuzând că parlamentarii vin cu această propunere "cocoţându-se pe umerii sacrificiilor" acestor martiri. "Întâi să aflăm cum îi cheamă", a conchis Vosganian.

În final, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, unul dintre semnatarii proiectului, a închis dezbaterile, arătându-se contrariat că s-a ajuns să se ţină "un seminar" pe această temă. "Dacă votul Senatului este favorabil, bine, dacă nu este, iarăşi bine, dar nu este cazul unei dezbateri", a spus acesta. Propunerea a fost respinsă cu 50 de voturi "împotrivă", 14 "pentru" şi 14 abţineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel