Data actualizării:
Data publicării:

Senatul a hotărât că și salariații din mediul privat vor primi vouchere de vacanţă. Decizia finală aparține Camerei Deputaților

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
bani
bani

Senatul a adoptat tacit, marţi, o inițiativă legislativă de acordare a voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din mediul privat, încadraţi cu contract individual de muncă. 

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 iunie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

La propunerea legislativă iniţiată de senatorii Eugen Ţapu-Nazare (PNL), Radu Oprea (PSD) şi Lorand Turos (UDMR) au subscris peste 100 de parlamentari de la PNL, PSD şi UDMR.

'Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi - bugetari şi cei din sectorul privat - valoarea voucherelor de vacanţă se întoarce practic în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ)', conform expunerii de motive a propunerii legislative privind modificarea şi completarea OUG 8 2009 cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel