Data publicării:

Senatorul PSD de Timiş, Eugen Dogariu, despre demersul cu guvernul Orban

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Senatorul PSD de Timiş, Eugen Dogariu, a declarat, joi, că social-democraţii nu au cum să voteze un guvern condus de premierul desemnat oficial, liberalul Ludovic Orban, întrucât acesta pare un demers 'de amatori'. 

'PSD, eu personal, nu vom vota guvernul Orban. Demersul pare unul de amatori, plecând de la desemnarea premierului şi de la programul de guvernare inexistent. (...). Rămâne doar ceea ce s-a prezentat în spaţiul public până acum de reprezentanţii PNL şi USR, respectiv disponibilizări în administraţie, eliminarea anumitor facilităţi cum sunt cele pentru lucrătorii din domeniul IT, introducerea unor noi impozite şi schimbarea filosofiei fiscale', a afirmat Eugen Dogariu, într-o conferinţă de presă. Parlamentarul social-democrat a afirmat că devine tot mai evident că mişcările politice din ultimele săptămâni nu au fost făcute sub nicio formă în interesul României şi nici pentru bunăstarea cetăţeanului, ci 'strict în direcţia rezolvării celui de-al doilea mandat al preşedintelui Klaus Iohannis'.

'Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni şi chiar atitudinea preşedintelui conduc clar către aceeaşi idee, că unicul scop este cel de securizare a celui de-al doilea mandat şi crearea unei perdele de fum în campania electorală, astfel încât tema discuţiilor să nu fie legată de activitatea din mandatul care a trecut, ce vrea să facă şi pe alte teme. Vedem că discursul a fost unul bazat pe dezinformare, minciuni şi ipocrizie şi că deciziile luate în această săptămână nu au niciun fel de relevanţă pentru ceea ce înseamnă bunul mers al lucrurilor în România', a explicat Eugen Dogariu. El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis este mai mult interesat 'să perpetueze o criză pe care tot el a provocat-o şi nicidecum de a realiza un guvern stabil care să guverneze România'.

Senatorul PSD de Timiş a făcut referire la o altă 'dovadă de ipocrizie' este legată de candidatul şi preşedintele USR, Dan Barna, dezvăluirile din presă care îl vizează pe acesta arătând 'fapte ce par a fi cel puţin imorale dacă nu ilegale; a girat modul discutabil în care s-au folosit unele fonduri europene'. În altă ordine de idei, Eugen Dogariu a mai subliniat că lipsa de respect la nivel naţional faţă de Constituţie se propagă şi la nivel local, dovadă fiind numirea la conducerea unui club sportiv al municipalităţii, SCM, de către primarul Nicolae Robu, a unui liberal, după ce postul a rămas vacant, 'încălcând legea sau neţinând cont de ea'. 'Primarul Nicolae Robu a desemnat o persoană care nu respectă procedurile legale pentru angajare. După opt ani în funcţia de primar, Nicolae Robu nu a înţeles cum se fac angajările în sistemul public ori dă dovadă de rea credinţă în angajarea şi selecţia oamenilor. Curtea de Conturi trebuie să se sesizeze, dacă nu se sesizează între timp şi alte instituţii. (...). Legea prevede clar cum se face o astfel de încadrare. Vorbim fie de concurs, dacă nu, conducerea e asigurată de o persoană cu anumite calităţi pentru acea funcţie', a declarat Eugen Dogariu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel