Accizele la benzină şi motorină ar fi trebuit să se reducă cu până la 20% de la 1 ianuarie 2016. Măsura ar fi trebuit să aducă ieftiniri de 40 de bani pentru fiecare litru de combustibil. Senatorii nu împărtăşesc însă întocmai politica fiscală a Guvernului.
„Acciza propusă de noi în Codul Fiscal, să fie redusă de anul viitor la combustibil, a fost eliminată de către Senat, la Comisia de buget. Asta înseamnă, pe buget, un efort mai mic cu trei miliarde şi ceva de lei, aproximativ", a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la PRO Tv.
„Noi am dorit să nu avem surprize, datorită impactului. Avem o ţintă de deficit de 3% care trebuie respectată şi, din calculele noastre, nu prea se acopereau. Trebuia să echilibrăm. Aşa am considerat", explică Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei pentru Buget din Senat, decizia.
Citește și: ANAF. Guvernul a stabilit în ce situație poate suspenda activitatea firmelor
Pierd însă milioanele de şoferi români care aşteptau preţuri mai mici la benzinării. La un plin de benzină ar fi economisit câte 20 de lei, în medie. În prezent, ei plătesc mai mult ca locuitorii Luxemburgului sau ai Cehiei pentru alimentarea maşinii cu combustibil, în condiţiile în care salariile românilor sunt printre cele mai mici din Europa.
Senatorii nu au fost de acord nici cu eliminarea impozitului pe dividende, de 16% în prezent. Măsura ar fi ajutat bursa de la Bucureşti, cu un efort mic din partea statului. Bugetul ar fi pierdut 1,6 miliarde de lei pe an, potrivit calculelor Ministerului de Finanţe.
„În Senat s-a facut un amendament şi s-a propus o impozitare cu 5% de la 1 ianuarie 2016. Este, totuşi, o modificare de la 16% la 5%", a spus ministrul de Finanţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!