Marius Paşcan, Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură din Senat, a publicat, marţi, pe o reţea de socializare un material intitulat "Ridicaţi Catedrala Mântuirii în sufletul acestui neam, nu în afara sa!”. Acesta susţine că mântuirea sau demnitatea unui neam nu rezidă într-o catedrală.
Senatorul arată că a "parcurs mâhnit” Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel, care a îndemnat credincioşii să contribuie mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ca "o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale”, chiar după ce a "invocat just” realitatea "lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist, în detrimentul cultivării virtuţilor creştine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproape, sfinţenia şi smerenia”.
Citește și: PF Daniel, în Pastorala de Crăciun: Construirea Catedralei Mântuirii Neamului, o necesitate
"În opinia mea, mântuirea sau demnitatea unui neam nu rezidă într-o catedrală care e, finalmente, tot un bun material trecător. Ci mântuirea constă în înălţarea către divin, în desăvârşirea spirituală a sufletului omenesc, oferit drept ofrandă iubirii şi lui Dumnezeu, faptelor bune, credinţei, căinţei, sfinţeniei şi smereniei, rugăciunii şi nicidecum aservirii spirituale confuze la construcţii fastuoase şi opulente, ridicate prin forţa unor «necesităţi practice» discutabile, pe sărăcia, necazurile şi disperările unui popor. (...) Dacă mântuirea ar consta doar într-o catedrală, toată ţara ar fi o mare construcţie, cu preoţii diriginţi de şantier iar credincioşii toţi «calfe şi zidari». Mântuirea nu poate fi egală vreunei arhitecturi a intereselor pur materiale, chiar dacă acestea sunt ambalate duhovnicesc”, afirmă senatorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată