Valentin Ceaușescu rămâne în posesia tabloului semnat de Gheorghe Petrașcu, iar Muzeul de Artă rămâne cu folosința acestuia, informează Marius Marinescu. Practic, spune senatorul, o instanță interzice punerea în aplicare a unei hotărâri definitive dată de altă instanță, ambele fiind la același nivel, adică în cadrul Tribunalul Municipiului București.
"Un nou abuz, o altă nedreptate asupra familiei Ceaușescu! Ieri s-a judecat procesul la TMB privind punerea în aplicarea a unei hotărâri definitive, dar tot de către o instanță de la TMB cu privire la intrarea în posesie a bunurilor lui Valentin Ceaușescu. Ultimul bun de care nu a beneficiat Valentin Ceaușescu este 'Natură statică cu ulcică de aramă', un tablou semnat de Gheorghe Petrașcu, aflat în custodia Muzeului de Artă. Asistăm la o premieră: pentru prima dată, o instanță a TMB refuză să pună în aplicare o hotărâre a unei alte instanțe, tot a TMB, privind redobândirea bunurilor lui Valentin Ceaușescu. Așadar, el rămâne în posesia tabloului semnat de Gheorghe Petrașcu, iar Muzeul de Artă rămâne cu folosința acestui tablou. Valentin Ceaușescu nu se poate bucura de dreptul de proprietare!", a spus Marius Marinescu în exclusivitate pentru DC News.
"Informațiile le am de la domnul avocat Haralambie Voicilaș, avocatul lui Valentin Ceaușescu și al familiei Ceaușescu, cel care a câștigat, în anii 2000, procesul privind deshumarea soților Ceaușescu care au fost asasinați în '89 și înmormântați separat, sub alte identități. Tot domnia sa, Haralambie Voicilaș, a câștigat procesul privind redobândirea bunurilor lui Valentin, Nicu și Zoe Ceaușescu, mai puțin a tabloului semnat de Gheorghe Petrașcu, de care singurul supraviețuitor dintre cei trei frați nu se poate bucura. Repet: am asistat la un abuz fără margini: în urma procesului de ieri, Valentin Ceaușescu rămâne proprietarul tabloului, dar nu se bucură de folosința lui. El încă este pedepsit pentru vina de a fi copilul dictatorului", ne-a mai zis președintele FPAM.
[citeste si]
Marius Marinescu a încheiat cu o concluzie tristă: "Valentin Ceaușescu plătește pentru că este fiul lui Nicolae Ceaușescu. Ceea ce s-a întâmplat este o premieră rușinoasă și nenfericită pentru justiție. Deși Nicolae Ceaușescu a murit, familia sa continuă să fie nedreptățită".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024