Data actualizării:
Data publicării:

Senat: Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat / Update: Mesajul lui Ciucă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
foto dcnews
foto dcnews
Proiectul legii pensiilor speciale a fost adoptat.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Au fost înregistrate 91 de voturi 'pentru', 19 'împotrivă' şi o abţinere.

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, acest proiect, care a revenit la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care 'generează deosebiri majore de conţinut juridic' faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii. 

Mesajul lui Nicolae Ciucă: PNL și-a asumat această reformă

„Senatul României a adoptat astăzi reforma pensiilor speciale, esențială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. Partidul Național Liberal și-a asumat această reformă și a susținut-o constant și necondiționat, dovadă stau voturile noastre în favoarea acestui proiect. Ne-am asumat prin PNRR legea votată astăzi în Senat și am spus mereu că vom urma calea responsabilă și ne vom îndeplini toate obiectivele pentru atragerea de bani europeni. Fiecare român merită o pensie decentă, dar acestea trebuie așezate într-un sistem echilibrat, corect și sustenabil pentru întreaga societate. Le mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles necesitatea unei astfel de reforme și responsabilitatea pe care o avem față de români”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel