Data publicării:

Senat: Institutul de Studii pentru Cultura Levantului devine instituţie publică de specialitate, autonomă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, o ordonanţă de modificare a Legii 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, prin care acesta devine instituţie publică de specialitate, autonomă. 

Actul normativ adoptat reglementează modul de funcţionare şi organizare a Institutului, clarifică statutul juridic al Institutului în sensul că este 'o instituţie publică de specialitate, autonomă, de interes naţional cu personalitate juridică', obiectivele Institutului şi extinde lista colaboratorilor institutului.

Potrivit actului normativ iniţiat de Guvern, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului colaborează cu Academia Română, academii din străinătate, instituţii guvernamentale, organizaţii internaţionale, instituţii de învăţamânt superior, institute şi centre de cercetare ştiinţifică, biblioteci, uniuni de creaţie şi cu asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile din ţară şi străinătate. Ordonanţa, adoptată de Senat, reglementează statutul personalului institutului care este salarizat în conformitate cu reglementările în vigoare aplicabile personalului contractual plătit din fonduri publice asimilat personalului din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale.

'Din scurta perioadă de funcţionare a Institutului s-a dovedit necesară lărgirea plajei de atribuţii prin care se asigură îndeplinirea obiectivelor stabilite', se arată în expunerea de motive a actului normativ. Senatorul Vlad Alexandrescu a amintit că senatorii USR 'au atras atenţia', încă de la înfiinţarea Institutului, că acesta 'este o sinecură' pentru fostul preşedinte Emil Constantinescu. 'Iată, astăzi, mai primeşte şi un salariu de secretar de stat. (...) Activitatea de cercetare nu este vizată de niciunul dintre forurile de consacrate sau de evidenţă ale cercetării din România, nici de Academia Română, nici de Ministerul Cercetării. (...) Nu credem că în felul acesta se poate face cercetare şi nu credem că este un model de bună practică.

Grupul senatorilor USR este împotriva acestei modificări', a spus Vlad Alexandrescu. Senatorul Ecaterina Alexandrescu a arătat că Institutul dezvoltă domeniul 'diplomaţiei culturale' şi îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost creat. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel