Data publicării:

Senat: Exportul de lemne de foc, interzis

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă prin care exportul de lemne de foc este interzis pentru trei ani. 

Alegeri prezidentiale 2024

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare interzicerea exportului de lemne de foc cu diametrul de maximum 20 de centimetri până la 4 metri lungime, pentru o perioadă de maximum trei ani.

Iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PNL, propunerea legislativă a fost adoptată de Camera superioară a Parlamentului cu 91 de voturi pentru şi o abţinere, după ce senatorii au votat împotriva raportului comun de respingere al Comisiilor economică şi de mediu.

Traian Băsescu a afirmat că există 'o criză a lemnului de foc', dar că forma propunerii legislative este deficitară, motiv pentru care a anunţat că susţine o altă iniţiativă legislativă, aflată în circuit parlamentar, care reglementează problema lemnului de foc prin modificarea unui articol din Codul silvic.

La rândul său, senatorul USR Vlad Alexandrescu a solicitat retrimiterea propunerii legislative la comisie, dar plenul a respins cererea prin vot, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel