Data publicării:
SENAT. Decizie privind salariile personalului nedidactic
Ordonanța privind creșterea salariilor personalului nedidactic din instituțiile de învățământ a fost aprobată, marți, în plenul Senatului.
Potrivit actului normativ, începând cu luna februarie 2017, salariile de bază de care beneficiază personalul nedidactic din învăţământul superior şi preuniversitar, din bibliotecile universitare şi unităţile de învăţământ special se majorează.
Actul normativ a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 83 de voturi pentru, 14 abţineri şi unul împotrivă. sub incidența acestei ordonanțe intră 53.000 de persoane.
Potrivit OUG 17/2017, scopul acestui act normativ este de a nu crea inechităţi între categoriile de personal în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, având în vedere că personalului didactic şi personalului didactic auxiliar li s-au modificat drepturile salariale prin OUG 2/2017.
"În situaţia în care salariul de bază stabilit de acest act normativ este mai mic sau egal cu salariul de bază aflat în plată se păstrează acesta din urmă, în măsura în care personalul îşi păstrează aceeaşi funcţie, nivel de studii şi gradaţie", se mai arată în actul normativ adoptat de Senat.
Camera Deputaţilor se va pronunţa asupra proiectului de lege privind aprobarea OUG 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului în calitate de for decizional.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News