Data publicării:

Senat: Bp a transmis Comisiei juridice solicitarea DNA de ridicare a imunităţii lui Florian Bodog

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Biroul permanent al Senatului a decis, luni, să transmită Comisiei juridice solicitarea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, suspectat de săvârşirea unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie legate de modalitatea în care ar fi angajat o consilieră în perioada mandatului său.

 'În calitatea mea de preşedinte interimar sau delegat, cum vreţi să o luaţi, am convocat Biroul permanent pentru că am avut pe ordinea de zi o scrisoare de la Parchetul General în ceea ce îl priveşte pe colegul nostru domnul senator Bodog. Regulamentul Senatului, la articolul 161, spune că Biroul permanent transmite Comisiei juridice scrisoarea Parchetului General.

Comisia juridică, în cel mult cinci zile, trebuie să facă un raport. Noi am transmis Comisiei juridice şi am şi votat programul pentru săptămâna viitoare al Comisiei juridice. Deci, noi am transmis astăzi, începând de mâine curg cinci zile', a precizat vicepreşedintele Senatului, social-democratul Nicolae Moga, la finalul şedinţei Bp.

El a adăugat că, potrivit Regulamentului Senatului, Comisia juridică 'în termen de 14 zile trebuie să prezintă raportul'. 'Dacă prezintă raportul, atunci trebuie să se întrunească din nou Biroul permanent să facă un alt program şi, eventual, dacă este vacanţă parlamentară, eventual să fie o sesiune extraordinară, dar asta stabileşte Biroul permanent după ce ia act de raportul Comisiei juridice', a explicat Moga.

Joia trecută, procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel