Data actualizării:
Data publicării:

UPDATE: Dezvoltatorul imobiliar care își vinde blocurile spune că nu o face din cauza crizei economice, ci pentru că are alte posibilități de investiție

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Economie
WhatsApp

UPDATE: Dezvoltatorul imobiliar care își vinde blocurile spune că nu o face din cauza crizei economice, ci pentru că are alte posibilități de investiție. Găsiți, la finalul articolului, punctul de vedere transmis de acesta pentru DC News.  

Alegeri prezidentiale 2024

Știrea inițială:

Încep să apară primele semne reale de criză economică. Dezvoltatorii imobiliari din București au început deja să-și vândă blocurile pentru că nu mai au bani să le termine.

De exemplu, un dezvoltator imobiliar din zona Gorjului, Sector 6, București, se pare că nu mai are posibilități financiare de a termina blocul pentru care deja zeci de oameni au semnat un antrecontract și au dat avans.

Vorbim despre două blocuri, cu 215 apartamente, la gri.

Există aproximativ 1,5 milioane euro avansuri deja încasate care se pot restitui fără penalități, scrie dezvoltatorul în anunțul publicat pe un site de vânzări. Se cesionează firma, eventual și parțial.


Vorbim de o suprafață de 11000 mp utili, 100 locuri parcare demisol și 16000 mp suprateran, plus 3000 mp demisol. Investiția mai are nevoie de încă maximum un milion de euro de la stadiul de predare la gri.


Locuințele se vor preda la gri cu termosistem, instalații, șape, glet, finalizare în aproximativ trei luni, mai scrie dezvoltatorul imobiliar.

Prețul ansamblului - cu cele două blocuri - este 9 milioane de euro.

UPDATE:

Dezvoltatorul imobiliar care își vinde blocurile spune că nu o face din cauza crizei economice, ci pentru că are alte posibilități de investiție. El a transmis, pentru DC News, un punct de vedere despre acest subiect.

”Doresc, în calitate de proprietar al ansamblului la care se face referire în articol, să publicați următorul drept la replică:


Ansamblul se vinde din alte motive, nu din cauza faptului că nu mai avem posibilități financiare, ci datorită faptului că avem ocazia altor posibilități de investiție. De aceea, se vinde și parțial”.

VEZI ȘI: La ce trebuie să fii atent dacă vrei un apartament în care să pornești aerul condiționat mai rar spre... deloc și totuși să nu fie mare căldură

Sunt anumite apartamente în care nu este nevoie să pornești non stop aerul condiționat. 

Dacă ești în căutarea unui apartament, trebuie să fii atent și la punctele cardinale!

Poate ai auzit că trebuie să te ferești de apartamentele care au orientare spre Nord, dar află că nu este neapărat o problemă! Dacă nu îți place căldura și fugi de soare pe cât posibil, locuințele orientare către Nord îți oferă umbră.

Soarele nu-ți va bate direct în geam. Încăperile către Nord sunt mai întunecoase, lucru care este un avantaj în verile toride. În orice caz, dacă ai ferestre mari te vei bucura de suficientă lumină chiar dacă stai spre Nord. Apartamentele poziționate către Nord au avantajul de a fi mai răcoroase în zilele toride de vară.

Alegerea orientării locuinței ține de preferințe

Nu este un dezavantaj dacă alegi un apartament orientat spre Nord! Camerele orientate spre acest punct cardinal sunt iluminate cu aceeași intensitate pe tot parcursul zilei. Important este să afli spre ce punct cardinal este apartamentul orientat pentru a-l cumpăra în funcție de preferințele tale - dacă îți place soarele sau mai degrabă răcoarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel