wrs (România) s-a calificat în finala Eurovision 2022 / Primele declaraţii
Autor: Anca Murgoci | Publicat pe: 12 mai 2022, 18:54
WhatsApp
wrs, semifinala Eurovision 2022
wrs, semifinala Eurovision 2022
Joi, 12 mai, a avut loc cea de-a doua semifinală a Eurovision. România s-a calificat pentru marea finală Eurovision 2022.

UPDATE: "În primul rând, trebuie să mulțumesc românilor de pretutindeni care au votat. Avem români peste tot prin lume. Le e dor de casă. Nu e doar despre mine pe scenă. Îi unesc pe acești oameni din toată lumea, care au votat pentru mine amintindu-și de casa lor.

Am plâns foarte tare când i-am văzut pe niște copii dansând dansurile noastre populare. Pentru mine a fost ceva extrem de emoționant, pentru că și părinții mei sunt dansatori de muzică populară. M-am gândit că românii au plecat din țară în mai toată lumea ca să o ducă mai bine, iar copiii lor și-au urmat visul de a dansa indiferent de locul unde s-au stabilit. Asta m-a făcut să plâng și să mă emoționez”, a declarat WRS în conferința de presă, conform Fanatik.

Finaliștii din a doua semifinală sunt: Belgia, Republica Cehă, Azerbaidjan, Polonia, Finlanda, Estonia, Australia, Suedia, România și Serbia. De asemenea, Elveția, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și Țările de Jos au fost primii finaliști Eurovision 2022.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

-----

Știrea inițială:

Calificarea României în marea finală se va decide joi, 12 mai, în direct pe TVR 1 și TVR Internaţional, începând cu ora 22.00. Fanii (cu excepția celor care locuiesc în România) vor putea vota "Llamame".

Miercuri, wrs a reluat ultima repetiție, înaintea celei pentru juriu, din cauza unor probleme tehnice. Joi, 12 mai, vom afla dacă „Llamame” va merge în Marea Finală a concursului. wrs, reprezentantul României, va concura pentru voturile publicului în a doua semifinală Eurovision 2022, în direct la TVR 1 şi TVR Internaţional, începând cu ora 22.00.

„În sfârşit, a sosit momentul pe care îl aştept din ziua în care m-am înscris în Selecţia Naţională. Este un vis devenit realitate. Sunt pregătit să dau totul pe scenă, pentru țara mea și pentru sutele de milioane de oameni care vor urmări show-ul României. Am muncit enorm și abia aștept să trăiesc acest moment alături de publicul din sală și din fața ecranelor. Hai România!”, a declarat wrs.

România intră, joi, în a doua parte din cea de-a doua semifinală, alături de Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia și Irlanda. Reprezentantul nostru va avea pozitia cu numărul 13 în ordinea de intrare în concurs.

Fanii din ţările repartizate în a doua semifinală şi cei din Spania, Marea Britanie şi Germania decid, alături de juriile de specialitate, cine va merge în Marea Finală

În această seară, fanii (cu excepția celor care locuiesc în România) vor putea vota Llamame de până la de 20 de ori de pe același număr de telefon sau prin aplicația de pe site-ul oficial al concursului: www.eurovision.tv

Emoţiile vor creşte la finalul show-ului, când prezentatorii vor anunţa cei zece câştigători ai serii, artiştii care vor merge în finala din 14 mai.

Miercuri, reprezentantul României și cei ai celorlalte țări care evoluează în a doua semifinală Eurovision au avut ultimele două repetiții.

La repetiția care a precedat show-ul pentru juriu, organizatorii au avut o serie de probleme tehnice. În cazul nostru, wrs a întâmpinat o problemă de sonorizare - artistul nu a auzit în căști, motiv pentru care a reluat repetiția.

Şi alți artiști au reclamat probleme tehnice, astfel încât au fost reluate repetițiile pentru încă patru țări, un lucru mai putin obișnuit la Eurovision.

A doua repetiție, chiar dacă nu a fost transmisă în direct, a contat la fel de mult pentru calificare ca și semifinala din această seară, întrucât spectacolul a fost votat de juriile de specialitate, votul lor contând în proporție de 50%, la fel ca al publicului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?