Data publicării:
'#Selfie69' - încasări record
Filmul '#Selfie69', de Cristina Iacob, a înregistrat încasări de peste 2 milioane de lei, fiind văzut, până în prezent, de aproape 120.000 de spectatori, informează un comunicat al distribuitorilor, transmis marţi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, '#Selfie69' devine astfel 'primul film românesc ale cărui încasări depăşesc pragul de 2 milioane de lei, aproape de două ori mai mult decât filmul clasat pe poziţia a doua în topul filmelor româneşti'. La finalul săptămânii trecute, încasările filmului s-au ridicat la 2.051.236 de lei şi a fost văzut de 118.869 de spectatori. 'Este o performanţă pe care o merităm cu toţii, atât noi, echipa din spatele acestui film, împreună cu actorii, cât şi noi, românii. Avem un film de succes făcut în ţara noastră, cu actorii noştri şi asta ar trebui să devină o normalitate', spune regizoarea, citată în comunicat.
[citeste si]
'#Selfie69' este o continuare a filmului '#Selfie', de Cristina Iacob. De data aceasta, personajele feminine au o provocare inedită: care dintre ele se căsătoreşte prima în trei zile. Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu.
'#Selfie69' este produs şi distribuit de Zazu Film.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News