Șeicii din Bahrain dau lovitura în Paris. Amenințare pentru PSG
Regatul Bahrain a devenit acţionar minoritar şi sponsor principal al clubului Paris FC, liga a doua franceză de fotbal.
Conducătorii şi acţionarii de la Paris FC sunt bucuroşi să anunţe sosirea unui nou sprijin, Regatul Bahrain. Operaţiunea a fost realizată prin intermediul unei creşteri de capital pentru a întări capitalurile proprii ale clubului, permiţând fondurilor suverane să deţină 20% din companie, se arată într-un comunicat al clubului parizian.
Bahrainul a devenit şi sponsor principal al clubului, care s-a salvat la limită de la retrogradare în sezonul trecut, ocupând doar locul 17 în Ligue 2. Bugetul clubului va creşte cu aproximativ 30%.
Paris FC a arătat că noul obiectiv va fi promovarea în Ligue 1, în următorii trei ani, şi o clasare cât mai sus în prima ligă feminină. Ultima prezenţă a lui Paris FC în Ligue 1 datează din 1974, clubul aflându-se în umbra lui Paris Saint Germain, deţinut din 2011 de Qatar, emirat vecin cu Bahrainul. Bahrainul continuă seria sa de investiţii în sport, după ce a preluat controlul echipei cicliste profesioniste Bahrain-McLaren în 2016, iar din 2004 găzduieşte un Grand Prix de Formula 1
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News