Șeful Serviciului Pregătire Intervenție Polițienească dezvăluie ce învață polițiștii din colaborarea cu SRI
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: George Eduard Caramiciu
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
Cătălin Zevedei, șeful Serviciului Pregătire Intervenție Polițienească, a fost invitat în platoul DC News și ne-a dezvăluit detaliile colaborării Poliției Române cu celelalte structuri de stat.

Cătălin Zevedei este șeful Serviciului Pregătire Intervenție Polițienească și a fost invitatul Laurei Duță în emisiunea „Culisele Justiției”, de la DC News. Specialistul a vorbit despre pregătirea cadrelor Poliției Românie și a declarat pentru DC News că autoritățile statului lucrează strâns pentru a oferi cea mai bună pregătire polițiștilor români.

Șeful Serviciului Pregătire Intervenție Polițienească ne-a mai spus că Poliția Română lucrează și cu SRI, mai ales când vine vorba despre Brigada Antiteroristă, printr-un schimb de experiențe la nivel de instructori și metode:

„Așa este. Și la nivelul instructorilor din cadrul Brigăzii Antiteroriste. Oameni desăvârșiți din punct de vedere profesional cu care ne cunoaștem de ceva timp.”, a spus șeful Serviciului Pregătire Intervenție Polițienească.

De asemenea, realizatoarea emisiunii a pus problema recrutării de către SRI a celor mai buni angajați din Poliția Română.

„Nu știu. Nu am date. Ar fi posibil pentru că și ei vor să valorizeze ce e mai bun. Avem o relație foarte bună, mai ales cu corpul instructoral din cadrul acestei unități, referindu-mă la Brigada Antiteroristă.”, a mai spus invitatul.

Ce învață polițiștii din colaborarea Poliției cu SRI 

„Nu învață neapărat ceva în plus, dar sunt lucruri care se pot face datorită infrastructurii de care SRI dispune. Practic au un poligon mult mai performant. Au o infrastructură mult mai bine dezvoltată ca bază și centre de pregătire. Nu sunt foarte mulți polițiști care se pregătesc cu ei, e mai mult la nivel de instructori. Adică noi schimbăm cu ei instructori și metode, urmând ca polițiștii să beneficieze de acest schimb de experiențe. A fost cazul unui proiect pilot prin care, împreună cu instructori din cadrul SRI, am pus jos un proiect cu privire la pregătirea polițiștilor pentru capacitatea primului respondent. Primul respondent e polițistul aflat în stradă care trebuie să intervină într-un eveniment până la venirea unor forțe de ajutor.”, a mai adăugat Cătălin Zevedei.

O altă structură a Poliției este reprezentată de polițiștii moto. Aceștia sunt foarte necesari mai ales în centre urbane aglomerate precum București, dar și alte orașe aglomerate. Motivul este dat de flexibilitatea acestora.

„Avem în cadrul domeniului de conducere auto și polițiști care sunt instructori moto. Am inițiat acest demers de a-i pregăti în cadrul centrului de la Budapesta. Am văzut din experiențe anterioare că au instructori foarte buni. Nu avem instructori moto la nivelul fiecărui județ, dar în urma acestui curs avem trei instructori care sunt formați la cel mai înalt nivel și care au desfășurat deja o activitate de pregătire cu ceilalți instructori la nivel național. Învață tot ce înseamnă abilități de a merge pe motocicletă într-un mediu de misiune.”, a mai adăugat Cătălin Zevedei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel