Data publicării:

Şeful securităţii Vaticanului a demisionat în urma scurgerii în presă a unor informaţii confidenţiale

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şeful securităţii Vaticanului şi principala gardă de corp a papei Francisc, Domenico Giani, a demisionat luni în urma scurgerii în presă a unor informaţii dintr-o anchetă referitoare la presupuse delicte financiare la Vatican, a anunţat luni serviciul de presă al Sfântului Scaun, transmit dpa şi Reuters.

'Deşi Comandantul (Jandarmeriei, Giani,) nu poartă nicio responsabilitate personală în desfăşurarea evenimentelor, Domenico Giani i-a înaintat demisia sa Sfântului Părinte, din dragoste faţă de Biserică şi loialitate faţă de Urmaşul Sfântului Petru', arată comunicatul, adăugând că demisia acestuia a fost acceptată de suveranul pontif. Demisia lui Giani, în vârstă de 57 de ani, fost membru al serviciilor secrete italiene, aflat în funcţia de la Vatican din 2006, urmează după o serie de percheziţii fără precedent întreprinse de subordonaţii săi asupra a două birouri-cheie de la Vatican, Autoritatea pentru Informaţii Financiare (AIF) şi Secretariatul de Stat, la 2 octombrie.

În cursul percheziţiilor, poliţia a confiscat documente şi dispozitive electronice, Vaticanul afirmând că s-a dat astfel curs plângerilor depuse de Banca Vaticanului şi de Biroul Auditorului general, şi având legătură cu 'operaţiuni financiare derulate în decursul timpului'. Vaticanul s-a aflat în fierbere după ce în presă a apărut o notă internă a poliţiei cu fotografii a cinci angajaţi, inclusiv numărul 2 al AIF şi un monsenior din Secretariatul de Stat.

Surse de la Vatican au declarat că papa Francisc a fost supărat din cauza scurgerii în presă a notei, în care cei cinci, printre care o femeie, erau fotografiaţi într-un format similar celui cu persoane căutate de poliţie. În comunicatul de luni, serviciul de presă al Vaticanului a condamnat această scurgere în presă ca 'aducătoare de prejudicii persoanelor implicate şi imaginii Jandarmeriei'. Într-un interviu pentru presa de la Vatican, Giani a confirmat că persoanele menţionate în documentul scurs în presă se află sub anchetă şi au fost sancţionate cu 'o măsură administrativă'.

Papa a fost foarte mâhnit că identităţile lor au fost dezvăluite, iar, 'în calitate de Comandant, chiar şi mie mi-a fost ruşine de ce s-a întâmplat', a mai spus Giani. Potrivit relatărilor presei, ancheta priveşte investiţii în proprietăţi imobiliare de lux la Londra şi folosirea unor sume din fondul de caritate personal al papei, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel