Data publicării:

Şeful Poliţiei Rutiere Teleorman ar fi primit ca mită, bani, ţuică şi alimente

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comisarul Dănuţ Dobre, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Teleorman, audiat miercuri la sediul central al DNA într-un dosar de corupţie, este suspectat că ar fi primit ca mită bani, ţuică şi alimente perisabile, pentru a ajuta mai multe persoane să obţină permise de conducere sau să scape de amenzi, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. 

Mita ar fi fost dată în schimbul intervenţiilor pe lângă unii ofiţeri şi agenţi din subordine, dar şi pe lângă angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Teleorman.

Comisarul Dobre ar fi primit bani, produse alimentare sau băuturi alcoolice inclusiv în biroul său de la Serviciul Poliţiei Rutiere.

În plus, Dănuţ Dobre este suspectat că ar fi intervenit pe lângă procurorul Ovidiu Toma de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, audiat şi el la DNA, pentru a clasa un dosar.

În schimbul soluţiei de clasare a dosarului, poliţistul a intervenit pe lângă un agent din cadrul SPCRPCÎV Teleorman, pentru ca acesta să-l declare admis la proba practică de obţinere a permisului de conducere pe un nepot al magistratului.

Citește și: Percheziţii DNA în 11 locaţii. Instituţii publice VIZATE

Conform aceloraşi surse, la nivelul Poliţiei Rutiere şi SPCRPCÎV Teleorman, au fost identificaţi mai mulţi ofiţeri şi agenţi care au derulat activităţi infracţionale în legătură cu obţinerea frauduloasă, contra unor sume de bani, a permiselor de conducere, fiind efectuate totodată intervenţii pentru aplicarea unor sancţiuni mai blânde unor şoferi care încălcaseră legislaţia rutieră.

Procurorul Ovidiu Toma şi comisarul Dănuţ Dobre sunt audiaţi miercuri la sediul central al DNA din Bucureşti, într-un dosar care, potrivit surselor judiciare, are legătură cu obţinerea frauduloasă a permiselor de conducere.

În această cauză au fost efectuate miercuri dimineaţă mai multe percheziţii, inclusiv la Serviciul Poliţiei Rutiere şi la SPCRPCÎV Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel