Data publicării:

Şeful Poliţiei Capitalei: poliţiştii care luau mită sunt nişte găinari

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
politisti
politisti

Poliţiştii din Capitală acuzaţi de tortură şi luare de mită nu făceau parte dintr-o reţea, sunt nişte găinari. Aşa a declarat chestorul Vasile Viorel, şeful Poliţiei Capitalei.

"Nu poţi să spui că ăştia aveau pe cineva în spate, deşi nu bag mâna în foc pentru nimeni, dar sunt nişte... găinari! Unul care ia cel mult 600 de lei ce e?! Nu era ceva organizat. Mai degrabă era la mica ciupeală: dacă pică fraierul, bine, dacă nu, nu.", a declarat şeful Poliţiei Capitalei, informează Realitatea.

28 de poliţişti din cei 31 audiaţi în Dosarul Torţionarilor au fost reţinuţi, marţi, pentru 24 de ore. Agenţii sunt acuzaţi de luare de mită şi tortură.

Agenţii de poliţie sunt angajaţi ai Secţiilor 1 şi 3 din Bucureşti şi sunt urmăriţi pentru "infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, favorizarea infractorului, complicitate la prostituţie, complicitate la proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal sau tortură, după caz".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel