Șeful Pentagonului, în România. Radu Tudor: Apreciere pentru Armata Română
Radu Tudor, analist militar, a vorbit despre vizita secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, în România.
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 20 octombrie 2021, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, aflat în vizită oficială în România.
”E un privilegiu pentru România să îl găzduiască pe șeful Pentagonului. Astfel de vizite nu au loc foarte des. Asta demonstrează valoarea României în NATO și un mesaj cât se poate de serios de apreciere pentru Armata Română, o instituție care se achită de toate misiunile de apărare națională și apărare aliată într-un context extrem de tulbure în bazinul Mării Negre. Rusia a declanșat invazii militare asupra Georgiei și Ucrainei, a anexat ilegal peninsula Crimeea, iar țărmul românesc, care este și țărmul NATO, este la doar 300 de mile marine de peninsula Crimeea, motiv pentru care Pentagonul, Congresul Statelor Unite, administrația americană, investesc foarte mult în dezvoltarea bazelor militare românești de la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, a poligoanelor de la Cincu și Babadag, pentru a întări postura de apărare și descurajare”, a declaratRadu Tudor, într-o intervenție la Antena 3.
Ce au discutat cei doi oficiali
În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la stadiul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și perspectivele de dezvoltare ale acestuia, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.
Președintele României a apreciat evoluția și rezultatele remarcabile ale cooperării bilaterale dintre țara noastră și SUA și a reiterat importanța pe care țara noastră o acordă consolidării Parteneriatului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât și la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic și energetic.
Președintele Klaus Iohannis a evocat dialogul substanțial pe care l-a avut cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, în marja Summitului NATO de la Bruxelles, din luna iunie 2021, precum și importanța participării liderului de la Casa Albă la Summitul Formatului B9, găzduit de Președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în luna mai 2021.
CITEȘTE MAI MULTE AICI: Lloyd J. Austin, secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, primit de Klaus Iohannis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News