Șeful partidului aflat la putere, demisie din politică
Șeful partidului aflat la putere și-a anunțat intenția de a părăsi partidul și de a se retrage de pe scena politică.
Miliardarul Bidzina Ivanişvili, considerat cel mai influent om din Georgia, şi-a anunţat luni intenţia de a părăsi conducerea partidului aflat la putere şi de a se retrage din viaţa politică, relatează AFP, conform Agerpres.
"Consider că mi-am îndeplinit misiunea. Am luat decizia de a mă retrage în sfârşit din politică şi de a ceda frâiele puterii", a precizat Ivanişvili (64 de ani) într-un comunicat.
"Părăsesc postul de preşedinte al partidului (Visul Georgian - n.r.), dar şi partidul însuşi, pentru a mă întoarce la viaţa privată, ca până în 2011", a adăugat el, subliniind că vrea să dea şansă venirii pe scena politică a unei noi generaţii de "oameni tineri".
Anunțul, după alegerile câștigate de Visul Georgian
Anunţul survine la câteva luni după alegerile legislative din octombrie câştigate de Visul Georgian. Toate partidele de opoziţie, care au format un front unit, au denunţat fraude la scrutin şi au boicotat prima şedinţă a noului parlament.
Opoziţia a organizat manifestaţii de protest şi a făcut apel la alegeri anticipate, solicitare neaprobată de Visul Georgian, care respinge toate acuzaţiile de fraudă. Observatorii internaţionali au spus că alegerile au respectat "libertăţile fundamentale", dar au fost "departe de a fi ireproşabile".
La putere din 2012, Visul Georgian a pierdut din popularitate pe fondul stagnării economice şi acuzaţiilor că a adus atingeri democraţiei, în această fostă republică sovietică ce aspiră să se apropie de Occident.
Bidzina Ivanişvili, cel mai bogat om din Georgia, a fost prim-ministru timp de puţin peste un an după venirea la putere a Visului Georgian, pe care el l-a creat. El şi-a părăsit postul în noiembrie 2013, preluând conducerea partidului, dar observatorii au considerat că a continuat să tragă sforile în ţară.
Detractorii săi l-au acuzat că a exercitat presiuni asupra adversarilor şi că a favorizat corupţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News