Şefa ÎCCJ, Corina Corbu, nemulţumită de buget. "Nu am unde să aşez grefierii. Nu se găseşte finanţare pentru o expertiză electrică"
Corina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a declarat extrem de nemulţumită de bugetul alocat instituţiei în fruntea căreia se află, conform legii bugetului de stat. Aceasta spune că nu se găsesc bani pentru o simplă expertiză electrică, dar şi că nu mai ştie unde să aşeze grefierii.
"Nu se găseşte finanţare pentru a efectua o simplă expertiză electrică, pentru a vedea dacă nu există pericol de a lua foc la Înalta Curte, pentru că instalaţiile sunt suprasolicitate în fiecare moment", le-a spus Corina Corbu parlamentarilor, în cadrul dezbaterilor din comisiile de specialitate.
Ea s-a mai plâns de faptul că Instanţa supremă funcţionează într-un sediu impropriu, dând ca exemplu faptul că grefierii sunt nevoiţi să care dosare de la subsol cu braţele, pentru că nu există un lift.
"Trebuie să vă spun că, în condiţiile astea, undeva prin mai-iunie, vom fi exact ca anul trecut înainte de rectificare. Adică avem datorii pentru citaţii, expertize. Pentru că, dacă nu ne putem plăti facturile la poştă pentru actele de procedură pe care le transmitem, nu putem efectua expertize în dosarele penale. Mă întreb ce putem face. (...) Una dintre secţiile Înaltei Curţi îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu închiriat, pentru care statul român plăteşte o sumă foarte mare. Nu vreau să vă spun ce înseamnă pentru Înalta Curte să aibă o secţie în afara sediului principal, în condiţiile în care avem recursuri în interesul legii, avem şedinţe ale Completurilor de 5 pe care le desfăşurăm împreună. Noi trebuie să fim împreună. Este anormal ca o secţie a Înaltei Curţi să îşi desfăşoare activitatea în alt spaţiu", a mai transmis Corbu, conform Agerpres.
Magistraţii asistenţi care se angajează nu au loc
În plus, potrivit acesteia, la sfârşitul lunii se va finaliza o procedură de concurs pentru 25 de magistraţi asistenţi. "Nu am unde să îi aşez. Nu am măcar un metru în sediul Înaltei Curţi. Ne întrebăm cât să mai restrângem şi câţi să mai fim în birou. Pe grefieri nu ştiu unde să îi aşez. Grefierii noştri cară zilnic dosare de la două subsoluri. Oamenii nu sunt plătiţi pentru a căra dosare, oamenii ar trebui să desfăşoare alte activităţi. Este jenant", a afirmat Corina Corbu.
PSD susţine amendamentele
La finalul dezbaterilor, parlamentarii PSD au anunţat că vor susţine amendamentele depuse de şefa ICCJ şi au propus creşterea bugetului pentru Instanţa supremă cu suma de 59 milioane lei.
Potrivit proiectului de buget transmis în Parlament de Ministerul Finanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea un buget pe anul 2021 de 144 milioane lei, în scădere cu 19,57% faţă de execuţia preliminată din anul 2020.
La capitolul cheltuieli curente este prevăzută suma de 143,93 milioane lei (scădere de 19,57%), dintre care 133,28 milioane lei sunt cheltuieli de personal (scădere de 18,33%) şi 10 milioane lei pentru bunuri şi servicii (scădere de 0,20%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News