Data publicării:
Valentin Vezeteu, șef la Poliţia Rutieră, trimis în judecată de DNA. Ce acuzații i se aduc
Subcomisarul Valentin Vezeteu, şeful Serviciului Sistematizări din Poliţia Capitalei - Brigada Rutieră, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, transmis luni Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Valentin Vezeteu, la data faptelor subcomisar de poliţie, şeful Serviciului Sistematizări din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Brigada Rutieră, pentru trafic de influenţă şi dare de mită, dar şi a unei alte persoane pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în cursul lunii octombrie, Valentin Vezeteu, la cererea celeilalte persoane, cercetată într-un dosar penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, ar fi promis că îşi va folosi influenţa dată de funcţia sa de şef în cadrul DGPMB - Brigada Rutieră, pentru a-i determina pe colegii săi din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov care instrumentau cauza respectivă să acţioneze în scopul propunerii unei soluţii de clasare.
Sejur de patru stele în Poiana Brașov
"Pentru 'serviciile' sale, Valentin Vezeteu ar fi primit de la celălalt inculpat un sejur în valoare de 1.100 lei la un hotel de patru stele situat în staţiunea Poiana Braşov. De menţionat este faptul că, în dosarul Poliţiei din Poiana Braşov, celălalt inculpat era cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în condiţiile în care, anterior, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului", menţionează anchetatorii.
"Vezeteu i-ar fi promis poliţistului ajutorul său"
Concret, arată sursa citată, pe 18 octombrie, dată la care celălalt inculpat era citat pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, Vezeteu s-ar fi deplasat la Poliţia Staţiunii Poiana Braşov unde ar fi discutat cu mai mulţi colegi, printre care şi cu cel care instrumenta cauza respectivă, încercând să le impună acestora adoptarea unei soluţii de clasare.
"În acelaşi context, Valentin Vezeteu i-ar fi promis poliţistului care instrumenta cauza respectivă ajutorul său ori de câte ori se va afla în Bucureşti şi va avea nevoie, precum şi un calculator pentru instituţia în care lucra, ce urma a fi donat de celălalt inculpat", spun procurorii.
DNA informează că în cauză s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare aparţinând lui Valentin Vezeteu în vederea confiscării speciale, dar şi asupra sumelor de bani existente în conturile curente/de economisire/depozite, asupra tuturor instrumentelor de plată şi asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin acestuia şi unei alte persoane. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News