Șef din Poliţie, trimis în judecată de DNA după ce l-ar fi avertizat pe un om de afaceri despre controalele care îl vizau
Ştefan Laurenţiu Prioteasa, la data faptelor şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru compromiterea intereselor justiţiei.
Ştefan Laurenţiu Prioteasa, la data faptelor şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de folosirea de informaţii nedestinate publicităţii şi compromitere a intereselor justiţiei.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis marţi Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ştefan Laurenţiu Prioteasa, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi compromitere a intereselor justiţiei.
Informațiile ar fi fost oferite cu ocazia a trei întâlniri consecutive
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada septembrie - octombrie, Ştefan Laurenţiu Prioteasa, în calitatea menţionată, profitând de faptul că avea cunoştinţă de zilele în care erau planificate activităţi de control ale poliţiei, ar fi oferit unei persoane informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele ce vizau două dintre societăţile comerciale administrate de persoana respectivă, precum şi un punct de lucru al unei asociaţii.
'Informaţiile nedestinate publicităţii ar fi fost oferite la datele de 14 septembrie, 5 octombrie şi 26 octombrie 2021, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfăşurat fie în apropierea unuia dintre spaţiile comerciale deţinute de persoana beneficiară a informaţiilor, fie în interiorul autoturismului aparţinând ofiţerului de poliţie în cauză). În toate cele trei situaţii, inculpatul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliţiei planificate pentru ziua următoare', se precizează în comunicat.
La întâlnirea din data de 5 octombrie, arată anchetatorii, Prioteasa i-ar fi adus la cunoştinţă persoanei interesate că, în dimineaţa zilei următoare, urma să fie efectuată o percheziţie la un punct de lucru al societăţii administrate de respectiva persoană, informaţie cu caracter confidenţial pe care ofiţerul de poliţie o deţinea în virtutea atribuţiilor lui de serviciu.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila
'Demersul poliţistului ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila', menţionează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză. Procurorii anticorupţie anunţă că au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de un avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News