Sediul primăriei Manoleasa, scos la licitație pentru datorie
Sediul Primăriei comunei Manoleasa din judeţul Botoşani a fost scos la vânzare, prin licitaţie publică, din cauza unor datorii pe care administraţia locală le are faţă de fostul proprietar al clădirii.
Executorul judecătoresc Sînziana Secrieru a anunţat scoaterea la vânzare, pe 29 noiembrie, a clădirii şi a terenului care se află în proprietatea Consiliului Local al comunei Manoleasa.
Potrivit anunţului de licitaţie, fostul proprietar al imobilului, Mihaela Pînzariu, are de încasat de la Primăria Manoleasa, în baza unor hotărâri judecătoreşti, "suma de 174.845 lei reprezentând debit principal restant calculat la zi în funcţie de rata inflaţiei, la care se adaugă suma de 8.714 lei cu titlu de onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de procedură şi TVA".
"Este o datorie a administraţiei locale către o persoană fizică. Primăria nu a prevăzut bani în buget care să acopere plata acestei datorii, iar creditorul ne-a cerut să ne ne îndreptăm asupra debitorului. Am deschis procedura mai demult, însă Primăria a făcut contestaţie la executare, dar a pierdut în instanţă, a declarat Sînziana Secrieru.
Sediul Primăriei Manoleasa, care are o suprafaţă construită de peste 600 de metri pătraţi, dar şi un teren aferent de 3.975 metri pătraţi, este scos la vânzare pentru suma de 148.000 de euro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News