Sediu PNA. Tudorel Toader: Institut de perfecționare
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat vineri că intenţionează să transforme fostul sediu al Parchetului Naţional Anticorupţie din Voluntari într-un viitor institut de perfecţionare a lucrătorilor din penitenciare.
"Intenţionăm ca la Voluntari să transformăm acel fost sediu al PNA-ului într-un viitor institut, o viitoare şcoală de perfecţionare, de formare continuă a lucrătorilor din penitenciare, pentru că majoritatea profesiilor juridice sau nejuridice au această formă de pregătire continuă", a afirmat Tudorel Toader care a participat la Festivalul de folclor pentru deţinuţi.
El a anunţat că în scurt timp va fi demarată procedura pentru achiziţia studiului de fezabilitate la penitenciarul de la Berceni.
"Zilele acestea demarează procedura pentru achiziţia studiului de fezabilitate la acel penitenciar de la Berceni. Reluăm în altă locaţie la Unguriu, la Buzău, pentru modernizarea, transformarea a trei unităţi militare într-un penitenciar", a menţionat ministrul Justiţiei.
Norma de hrană, la fel ca și până acum
El a spus că numărul de calorii din norma de hrană a deţinuţilor nu se reduce după ce Guvernul a adoptat joi un proiect de lege privind norma de hrană a persoanelor private de libertate. "Nu se reduce (...) Legea din '94 vorbea de ideea asta de închisoare contravenţională care nu mai există din 2003, de la revizuirea Constituţiei, după acea erau diferenţe la regimul de hrană, după cum erau diferenţe între regimul privării de libertate, adică dacă e reţinut, dacă e arestat, dacă e condamnat, ori nu poţi face astfel de diferenţe, că toţi sunt oameni şi toţi consumă la fel", a explicat Tudorel Toader.
Ministrul a amintit că este aproape de finalizarea foii de parcurs privind hotărârea pilot pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în privinţa penitenciarelor din România.
"Suntem aproape de finalizarea acelei foi de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot pronunţate de CEDO", a afirmat ministrul Justiţiei.
Toader a menţionat că a iniţiat un proiect de lege care se află în procedură de transparenţă decizională pentru a exista legal posibilitatea vânzării lucrărilor de artă realizate de deţinuţi. El a spus că aceasta nu înseamnă numai obţinerea unui câştig, ci şi valorificarea talentului, a muncii autorilor lucrărilor respective şi un pas spre reinserţia socială a persoanelor private de libertate.
De asemenea, ministrul Justiţiei a spus că a văzut în penitenciarele pe care le-a vizitat lucrări pe care unii dintre deţinuţi le-au realizat cu mult talent, meşteşug şi multă dăruire.
"Sunt ministru al Justiţiei de un interval relativ scurt de timp, interval în care am încercat să iau pulsul sistemului penitenciar, am cunoscut mai multe unităţi de penitenciar. Voi continua această direcţie şi sigur vom fi împreună pentru rezolvarea, pe cât posibil, a tuturor problemelor care ţin de penitenciar", a adăugat Tudorel Toader, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News