Data publicării:
Ședință la PSD pentru imunitatea lui Bodog
Senatorii social-democrați sunt chemați în ședință de urgență pentru a se pune de acord în privința votului în cazul ridicării imunității lui Florian Bodog.
Conducerea PSD vrea să se asigure că toți senatorii vor vota pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog, după ce în Comisia juridică s-au abținut de la vot.
Liderul PSD Marcel Ciolacu și secretarul general al partidului Paul Stănescu vor merge la ședința senatorilor PSD, pentru a le spune că trebuie să voteze mâine, atunci când se va da votul final în plen, pentru ridicarea imunității, transmite Antena3.
Se cere începerea urmării penale pe numele lui Florian Bodog. În legislatură trecută, cererea DNA a fost respinsă. De data aceasta însă, s-a schimbat decizia politică a conducerii partidului: toți senatorii PSD trebuie să voteze pentru ridicarea imunității.
Ieri, în Comisia juridică, senatorii social-democrați n-au respectat decizia și s-au abținut în momentul în care cererea DNA a fost supusă la vot.
VEZI ȘI: DNA solicită urmărirea penală a lui Florian Bodog
Bodog: Nu am cerut colegilor să voteze împotriva urmăririi penale
Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, a declarat luni că „nu am cerut colegilor mei să voteze împotriva urmăririi penale. Nu am solicitat acest lucru. Am prezentat toate aspectele pe care le-am găsit eu în dosar.”
„Indiferent de decizia pe care Comisia juridică o va lua astăzi, nu mă voi sustrage cercetării.”, a subliniat Bodog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News