Data actualizării:
Data publicării:

Ședință de Guvern, miercuri 21 august 2019. Scrisoarea de înţelegere între România şi BIRD privind 'Cartierul pentru Justiţie' - pe ordinea de zi

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Guvernul se întruneşte miercuri în şedinţa săptămânală, pe agenda de lucru figurând şi un proiect de lege pentru ratificarea Scrisorii de înţelegere dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind avansul pentru pregătirea proiectului 'Cartierul pentru Justiţie'. 

Alegeri prezidentiale 2024

Prin această Scrisoare de înţelegere s-a contractat un avans în valoare de 2,5 milioane de dolari care este destinat realizării activităţilor preliminare investiţiei efective (Proiectul de dezvoltare Cartierul pentru justiţie) şi determinării coridorului de expropriere. Pe agenda şedinţei de Guvern se află şi un proiect de hotărâre privind eliberări/ numiri de prefecţi şi/ sau subprefecţi.

Printre proiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda şedinţei Executivului se numără şi proiectul de hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei. Executivul ar urma să adopte şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea punctului 1 din anexa la Legea 196/2002 pentru aprobarea OG 74/2001 privind abilitarea Ministerului Afacerilor Interne de a angaja şi presta servicii.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, prin proiectul de ordonanţă 'se reglementează ca servicii prestate de către Ministerul Afacerilor Interne însoţirea cu personal şi mijloace tehnice specifice a concursurilor organizate pe drumurile publice, autorizate potrivit legii, care presupun restricţionarea circulaţiei pe anumite sectoare de drum public, precum şi a transporturilor de valori, a celor periculoase, agabaritice sau speciale'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel