Ședința comună a Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe tema măsurilor fiscal bugetare
Guvernul își asumă, astăzi, răspunderea în fața Parlamentului asupra Proiectului de lege privind măsurile fiscal bugetare.
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, marţi, de la ora 18,00, în şedinţă comună pentru asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung (PLX 546/2023)
Decizia a fost luată, marți dimineață, de Birourile Permanente reunite.
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au stabilit şi ca senatorii şi deputaţii să poată depune până la ora 13,00 amendamente la proiectul adoptat de Executiv, scrie Agerpres.
Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind ”oprirea risipei bugetare”, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News