Securitate cibernetică. Trump: Nu cred că va fi posibil cu Rusia
"Faptul că am discutat cu președintele Putin o unitate de securitate cibernetică nu înseamnă că eu cred că este posibilă. Nu este, dar un acord de încetare a focului a fost posibil", a scris duminică pe Twitter președintele Statelor Unite, Donald Trump.
Șeful Casei Albe a făcut pasul înapoi la numai câteva ore după ce anunțase, tot în rețeaua sa favorită de comunicare online, că a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, crearea unei unități ruso-americane pentru protecția în fața atacurilor informatice în timpul alegerilor. "Putin și cu mine am discutat formarea unei unități impenetrabile de securitate cibernetică, astfel încât piratarea informatică a alegerilor și multe alte lucruri negative să fie împiedicate", a fost unul din mesajele lui Trump despre întâlnirea sa de sâmbătă cu președintele rus, la Hamburg, cu ocazia summitului G-20.
Trei senatori republicani, Lindsey Graham din Carolina de Sud, John McCain din Arizona și Marco Rubio din Florida, au criticat în termeni duri inițiativa colaborării cu Rusia.
În mesajul postat pe Twitter, Donald Trump lasă de înțeles că pe lângă toate discuțiile și propunerile pe care le-a avut pentru Putin, cel mai important este acordul de încetare a ostilităților în Siria.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News