Data publicării:

Sectorul bancar se clatină. Demisie la vârful Saudi National Bank, după comentariile despre Credit Suisse Group

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Cel mai mare acţionar al Credit Suisse Group AG, ale cărui recente comentarii au provocat declinul semnificativ al acţiunilor grupului bancar elveţian, a demisionat.

Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National Bank, cel mai mare acţionar al Credit Suisse Group AG, va fi înlocuit de directorul general al Saudi National Bank, Saeed Mohammed Al Ghamdi, conform unui comunicat publicat luni de Banca Naţională din Arabia Saudită, relatează Agerpres.

Instituţia a devenit anul trecut cel mai mare acţionar la Credit Suisse, după ce a preluat o participaţie de 9,9% la banca elveţiană pentru 1,4 miliarde de franci. Între timp, valoarea acestei participaţii s-a redus cu peste 500 de milioane de franci.

Citește și: Expertul care a anunțat prăbușirea Lehman Brothers prevestește falimentul unui colos bancar european


Luna aceasta, Ammar Al Khudairy a exclus posibilitatea unor noi investiţii în Credit Suisse, susţinând că o participaţie mai mare ar însemna noi obstacole de reglementare. Apoi, acţiunile grupului bancar elveţian au scăzut la un nivel record iar turbulenţele s-au extins pe plan global.

Rivala UBS Group AG a acceptat să cumpere pentru trei miliarde de franci (3,3 miliarde de dolari) Credit Suisse pentru a restabili încrederea, într-o tranzacţie sprijinită de Banca Naţională a Elveţiei şi Guvernul de la Berna.

Vezi și: Credit Suisse, în picaj. ”Piețele au luat-o razna, afectează întregul sector bancar european”. Se adeverește scenariul lui Kiyosaki?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel