Data publicării:
Sectorul 6, model de practică în domeniul voluntariatului, la nivel naţional
În cadrul conferinţei "Voluntariat în Instituţiile Publice", organizată de asociaţia Pro Vobis, a fost apreciată implicarea şi susţinerea pe care Primăria 6 le-a acordat în domeniul voluntariatului.
Cu această ocazie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6 a fost prezentată ca model de bună practică privind activitatea din domeniul voluntariatului.
Pe parcursul conferinţei, specialişti din cadrul DGASPC Sector 6 au prezentat detalii despre felul în care a fost dezvoltată această componentă, fiind singura instituţie de acest gen care are un serviciu dedicat voluntarilor, în care aceştia sunt selectaţi, formaţi şi pregătiţi pentru a presta activităţi în cadrul proiectelor implementate. De asemenea, DGASPC Sector 6 este şi prima instituţie care a creat Şcoala de voluntari încă de acum 6 ani, ca program de formare a celor care şi-au dorit să-şi ajute aproapele.
Ce s-a discutat în cadrul conferinţei
În cadrul conferinţei, au fost prezentate mai multe materiale informative menite să ajute instituţiile publice să implice un număr cât mai mare de voluntari în activitatea lor, materiale rezultate în cadrul schimburilor de experienţă cu ţări precum Olanda, Ungaria, Polonia şi Slovacia, cuprinse în proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ SOVOL.
Voluntariatul social rămâne un instrument important, cu beneficii asupra societăţii, iar de luni, 13 mai 2019, cu ocazia celei de-a XVIII-a ediţii a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, lansează campania "6Re - Resurse, Reciclare, Recondiţionare, Reutilizare, Responsabilitate, Respect", cu rol de a promova reciclarea, dar şi de a conştientiza şi recruta noi voluntari, care să activeze în beneficiul comunităţii.
Cei interesaţi să se alăture echipei noastre de voluntariat, sunt rugaţi să ne scrie pe [email protected] şi să ne lase datele de contact, transmite Primăria Sectorului 6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News