Data publicării:

Sectorul 4. Măşti, mănuşi şi dezinfectant, achiziţionate cu fonduri europene

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, anunţă un proiect cu fonduri europene pentru asigurarea de măşti, mănuşi şi dezinfectat pentru unităţile de învăţământ şi instituţiile publice

"Știm cu toții că trecem printr-o perioadă destul de dificilă. O perioadă pe care speram să o depășim mult mai repede, însă, odată cu relaxarea restricțiilor, numărul cazurilor de coronavirus a crescut alarmant, iar evoluția acestei pandemii pare greu de anticipat. Situația din primăvară ne-a învățat cu siguranță însă că trebuie să fim prevăzători.

Așa că am decis să achiziționăm măști, mănuși de unică folosință și dezinfectant pentru mâini, care vor fi folosite în instituțiile publice locale din sectorul nostru, dar mai ales în unitățile de învățământ, odată cu începerea anului școlar.

Ce este cel mai important? Banii pentru aceste materiale de protecție nu vor veni de la bugetul local, pentru ca tocmai am transmis către Ministerul Fondurilor Europene un proiect în valoare de 3 milioane de euro, ce va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, iar fondurile vor fi 100% nerambursabile", anunţă Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel