Data publicării:

Secție investigare magistrați. CCR, discuții privind înființarea

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp
CCR
CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea PNL şi USR privind legea de aprobare a OUG referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor.

În decembrie 2018, PNL şi USR au sesizat CCR în privinţa proiectului de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 90/2018 referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor.

"Avem motive atât cu privire la modul în care a fost adoptată această OUG, precum şi modalitatea exactă în care au fost formulate textele normative din cuprinsul OUG. Am solicitat CCR să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu un număr de patru întrebări preliminarii, care, sperăm noi, odată trimise Curţii Europene şi Curtea Europeană pronunţându-se asupra acestor întrebări, va lămuri pentru totdeauna pe fiecare dintre noi dacă raportul MCV, rapoartele din desfăşurarea activităţii de monitorizare, control şi verificare al nostru sunt obligatorii", explica, atunci, deputatul liberal Ioan Cupşa.

USR face apel la MCV

Deputatul USR Stelian Ion preciza că partidul său consideră recomandările din rapoartele MCV obligatorii pentru România.

"Noi considerăm că aceste recomandări sunt obligatorii pentru România şi CCR, indiferent că va sesiza sau nu va sesiza Curtea Europeană cu privire la această chestiune, va trebui să ţină cont de practica sa anterioară şi anume de Decizia 2 din 2012 în care a spus foarte clar că aceste recomandări din cadrul rapoartelor pe MCV ale Comisiei Europene sunt obligatorii. Mai mult, ne-am opus şi USR şi PNL şi în Comisia Iordache şi în plen, ori de câte ori s-a discutat despre instituirea acestei Secţii speciale de anchetare a magistraţilor, pentru că, aşa cum am văzut zilele trecute, ea a devenit un instrument de presiune asupra magistraţilor", arăta Stelian Ion.

În opinia sa, sunt motive "consistente" de neconstituţionalitate a actului normativ.

"Am invocat motive foarte clare şi consistente de neconstituţionalitate, între ele lipsa urgenţei, am invocat încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, am invocat obligativitatea acestor rapoarte pe MCV, sunt chestiuni foarte clare, faptul că nu se poate prin ordonanţă de urgenţă modifica structura unei instituţii fundamentale a statului român cum este Ministerul Public. Sunt foarte multe argumente care sperăm că-şi vor găsi ecoul şi în decizia CCR", mai spunea deputatul USR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel