Data publicării:

Secţia comercială a Tribunalului Arad a fost desfinţată

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Tribunalul Arad
Tribunalul Arad

Secţia Civilă şi Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Arad au fost reorganizate, începând cu această lună, informează ziarul Observator.

Autor: Adrian Stroescu

Astfel, secţia comercială a dispărut, în conformitate cu prevederile unei decizii luate la sfârşitul lunii august, de Consiliul Superior al Magistraturii. Practic ea a fost comasată cu Secţia civilă. Tribunalul va mai dispune de o secţie independentă care va judeca litigiile din domeniul contenciosului administrativ şi fiscal.

Schimbarea nu afectează parcursul urmat de justiţiabilii, însă aceştia trebuie să lectureze cu mai mare atenţie citaţiile, pentru a şti la ce instanţă să se prezinte. Convorm prevederilor legii, cauzele civile şi comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluţionate de aceleaşi complete de judecată. De la începutul anului până la sfârşitul lui septembrie, la secţia comericală a Tribunalului Arad au fost înregistrate peste 2000 de dosare.

Reprezentanţii tribunalului arădean spun că această modificare a secţiilor nu va creşte volumul de muncă a magistraţilor, însă există modificări în activitatea lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel