Data publicării:

Secretul 'meditației' unui călugăr din Myanmar, descoperit

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
calugar chinez mort
calugar chinez mort

Un călugăr budist din Myanmar a fost arestat duminică după descoperirea a peste 4 milioane de comprimate de metamfetamină ascunse într-o mănăstire din nord-vestul țării, a anunțat luni poliția, citată de AFP.

"Când poliția l-a arestat, a găsit 400.000 de comprimate în mașină", a explicat pentru AFP responsabilul Kyaw Mya Win, din cadrul poliției din provincia Maungdaw.

Apoi, după ce au percheziționat și mănăstirea, forțele de ordine au descoperit "4,2 milioane de comprimate ascunse", a adăugat el.

Potrivit media locale, bărbatul respectiv este primul călugăr arestat pentru posesie de droguri în această parte izolată a țării.

Anul trecut, peste 98 de milioane de comprimate din acest drog de sinteză au fost confiscate, față de 50 de milioane în 2015.

Această țară din Asia de Sud-Est, care abia iese dintr-o perioadă de decenii de regim militar, este una dintre plăcile turnante ale traficului de droguri în zonă, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel