Data publicării:

Secretarul PSD Alfred Simonis, demis: Disperare. Mi se pare un șantaj

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul PSD de Timiş Alfred-Robert Simonis a declarat, luni, că înlocuirea sa din funcţia de secretar al grupului social-democrat arată disperarea celor care i-au retras sprijinul, precizând că el va vota împotriva moţiunii de cenzură şi că există "o teamă generalizată în PSD". 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am aflat în drum spre Parlament. M-au sunat colegii să-mi spună că în toată media este deja de notorietate faptul că am fost schimbat din funcţia de secretar al grupului PSD. Grupul PSD este cel care a susţinut ca eu să ocup această poziţie, grupul nu mai vrea să ocup în acest moment, din punctul ăsta de vedere nu am de comentat, că această decizie arată disperare, din punctul meu de vedere, este altceva. Disperarea celor care mi-au retras acest sprijin, pentru că altfel nu se înţelege urgenţa, necesitatea acestui demers astăzi, acum", a afirmat Simonis. 

El a spus că decizia înlocuirii sale din funcţie este evident o sancţiune la adresa sa pentru faptul că nu a semnat şi nu va vota moţiunea de cenzură. 

"Evident (este o sancţiune - n.r.). Am anunţat de când s-a făcut această propunere că nu voi semna şi nu voi vota nicio moţiune împotriva Guvernului PSD, împotriva unui Guvern PSD şi, evident, nici împotriva Guvernului Grindeanu, care reprezintă un guvern PSD", a adăugat deputatul PSD de Timiş. 

Decizia conducerii PSD privind excluderea din partid a celor care se vor alătura lui Sorin Grindeanu şi nu vor vota moţiunea, a apreciat el, reprezintă un şantaj. 

"Mi se pare un şantaj şi şantajul, din ce ştiu eu, este pedepsit de Codul penal. Nu poţi să şantajezi un parlamentar să voteze altfel decât îi dictează conştiinţa. Sunt absolut convins că nu voi fi exclus pentru că nu votez aşa cum vrea partidul. Cetăţenii m-au trimis în Parlament şi votez conform conştiinţei mele", a susţinut Simonis. 

El a mai spus că sunt foarte mulţi parlamentari de la PSD nemulţumiţi de faptul că trebuie dat acest vot şi că există o teamă generalizată în PSD. 

"Vă garantez, vă asigur că sunt foarte mulţi parlamentari care nu sunt mulţumiţi că trebuie să dăm acest vot împotriva Guvernului pe care noi l-am propus, l-am susţinut şi l-am votat în ianuarie anul acesta. (...) Există o teamă generalizată în PSD pe acest subiect şi nu numai, însă eu cred că fiecare parlamentar votează aşa cum îi dictează conştiinţa", a susţinut deputatul PSD. 

Din punctul său de vedere, nu va trece moţiunea de cenzură, precizând că, din câte ştie, cinci dintre cei şase parlamentari de Timiş nu vor vota această moţiune. 

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a propus ca deputatul de Timiş Alfred-Robert Simonis să nu mai ocupe funcţia de secretar al grupului, acesta urmând să-şi păstreze calitatea de membru de partid, precizează o informare depusă la Biroul Permanent. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel