Secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, este acuzat de abuz în serviciu în dosarul în care procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări privind referendumul, potrivit unor surse judiciare. Căbulea este anchetat în acelaşi dosar cu chestorul Constantin Manoloiu.
Sursele citate au precizat că Ioan Nicolae Căbulea a fost pus sub acuzare, împotriva secretarului de stat fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Parchetul instanţei supreme verifică dacă listele electorale permanente pentru referendum şi înscrisurile transmise Curţii Constituţionale (CC) conţin date nereale "de natură să atragă răspunderea penală a autorilor", a anunţat, miercuri, Ministerul Public.
În continuarea cercetărilor efectuate de procurori în legătură cu listele electorale permanente şi listele electorale suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie, în temeiul comunicatului Curţii Constituţionale din 2 august privind datele contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit din oficiu o cauză penală, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Ministerului Public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol