Data publicării:

Secretar de stat, trimis în judecată de DNA

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la dare de mită.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată omul de afaceri Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant de fapt al SC Romepro Industries SRL, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.

Procurorii DNA susțin că în perioada august-noiembrie 2015, Cristinel Spiridon Vodislav, în calitate de reprezentant de fapt al SC Romepro Industries SRL, a promis suma totală de 60.000 euro unor persoane din conducerea unui spital, abilitate să încheie un contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat anterior între această unitate sanitară şi firma respectivă.

În aceeaşi perioadă, Cristinel Spiridon Vodislav a beneficiat de sprijinul secretarului de stat Alin Ţucmeanu, care l-a recomandat persoanelor respective, asigurându-le totodată de 'seriozitatea' omului de afaceri şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro. În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 1.700 de euro şi 1.900 lei ridicate de la Alin Ţucmeanu şi asupra sumei de 8.000 lei ridicată de la Vodislav. Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel