Second Chance pune prima cărămidă a noului Centru Comunitar din comuna Berceni, Prahova
Data publicării:
Autor: DCNews Team, michirita
WhatsApp

Sâmbătă, 15 iunie 2013, începând cu ora 10.00, va avea loc în satul Berceni ceremonia care va marca începutul construcţiei unui nou Centru Comunitar, proiect iniţiat de către Asociaţia Second Chance România, care şi-a asumat misiunea de a consolida și revitaliza comunitatea locală prin inițiative menite să ajute și să pregătească oameni de toate vârstele și stiluri de viață diferite pentru a face față provocărilor vieții.

„Prin acest centru, am vrut să aducem ceea ce lipseşte în comunitate, să oferim unor locuitori din mediul rural şansa de a avea o viaţă mai buna. Vom pune, astfel, la dispoziţia celor peste 1000 de locuitori ai comunei Berceni care se află în situaţii dificile de viaţă, facilităţi de instruire, de dezvoltare personală şi de petrecere a timpului liber. Cei peste 30 de voluntari care se implică în proiectul nostru vor împărtăşi din aptitudinile lor beneficiarilor şi vor coordona activităţi de pictură, design vestimentar, limbi străine. Ne propunem, de altfel, ca toţi beneficiarii să devină, la randul lor, coordonatori în cadrul centrului şi să asigurăm astfel dezvoltarea şi continuitatea proiectului nostru. Demararea construcţiei acestui centru, astăzi, este un moment de mare emoţie şi bucurie pentru echipa Second Chance. Este rezultatul unei munci de echipă, al unor parteneriate solide, dar, mai ales al devotamentului şi dăruirii unor prieteni care au vrut să dea o şansă în plus locuitorilor comunei Berceni.“, spune Cosmina Pandele, preşedinte al Asociaţiei Second Chance.

Centrul va fi construit în conformitate cu reglementările UE și va include o bucătărie complet utilată, săli de instruire, camere de depozitare, bibliotecă, sală de calculatoare şi o sala de activități comunitare, toate dotate la un nivel ridicat, conform standardelor europene. Acest lucru este posibil prin implicarea sponsorilor: Fundatiile Velux, Danemarca (sponsor principal), Rockwool, Liebherr, Lafarge, Velux Romania, Bayer, Heineken, AISB, Apa Nova, Petrom OMV, Renault, Veolia, Colours of Romania, Oxylane.

„Vedem această donație ca un suport pentru un proiect comunitar, cu o abordare holistică: sprijinul comunităţii nu este ceea ce facem în mod normal, dar în acest caz, am văzut o comunitate în care multe forțe locale s-au unit pentru a aveaun impact mai mare asupra condițiilor de viaţă ale copiilor și tinerilor, acesta fiind obiectivul nostru principal. Suntem nerăbdători să vedem cât de departe poate duce angajamentul local o comunitate, și aceasta este ceea ce sperăm să învățăm.”, declară Jens-Joergen Pedersen senior adviser pentru Fundatiile Velux.

În cadrul centrului se vor organiza programe de tip afterschool şi scoli de vară pentru copiii care provin din familii aflate in situatii dificile. Cursurile de limba română, matematică, engleză, franceză vor fi ţinute de voluntari ai asociaţiei, cu scopul de a încuraja schimbări pozitive în cadrul comunității și de a îmbunătăți viața de zi cu zi în Berceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel