Data publicării:

Sebastian Popescu, candidat al PNR, şi-a prezentat programul electoral: Lansez candidaţilor invitaţia la o dezbatere televizată

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidenţiale, Sebastian Popescu, şi-a prezentat, vineri, programul electoral, lansând celorlalţi candidaţi invitaţia de a participa împreună, în data de 8 noiembrie, la o dezbatere televizată.

"Candidez la cea mai înaltă funcţie în stat pentru a reda speranţa românilor că schimbarea se poate produce atunci când crezi, lupţi şi nu cedezi. Pornind de la atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, voi fi Preşedintele care se va lupta pentru a schimba în bine imaginea României în lume. Peste tot în lume, voi reprezenta cu mândrie ţara mea şi voi lua alături de mine românii care au dus faima ţării noastre şi care sunt adevăraţi ambasadori pentru România, dar şi oameni de afaceri, pentru a contribui la mijlocirea schimburilor economice, astfel încât, în mod indirect, să îmi aduc aportul la dezvoltarea ţării şi la creşterea prosperităţii românilor", a afirmat Sebastian Popescu, la o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

El a spus că nu va avea nicio zi de concediu pe toată durata mandatului de preşedinte, va reorganiza aparatul administrativ al Administraţiei prezidenţiale şi va renunţa la vila de protocol care revine preşedintelui, urmând să locuiască la Cotroceni.

"Un preşedinte adevărat nu are nevoie de bodyguard. Dacă îţi iubeşti cu adevărat poporul, vei merge liniştit, chiar şi cu tramvaiul, fără SPP şi girofar. Aici fac referire la faptul că, deşi legea îmi permite să beneficiez pe durata campaniei electorale de protecţie SPP şi maşină, am renunţat la aceste privilegii pentru a transmite un mesaj de simplitate, de corectitudine şi de a stopa risipa banului public", a mai spus Popescu.

Candidatul PNR a mai menţionat că va respecta întocmai deciziile Curţii Constituţionale şi ale Parlamentului.

"Deşi nu am atribuţii de legiferare, voi depune toate demersurile necesare pentru ca sistemul de educaţie să fie reformat, modernizat, iar poporul român educat. În calitate de Preşedinte al României îmi doresc să conduc un popor educat care nu se va mai lăsa manipulat. (...)Voi veghea la respectarea Constituţiei şi a legilor ţării, la buna funcţionare a autorităţilor publice şi voi fi principalul garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a României. Voi media orice conflict apărut între între puterile statului, precum şi între stat şi societate, astfel încât românii să nu aibă de suferit. (...) Mă voi lupta pentru ca România să fie acceptată în Spaţiul Schengen şi voi face toate demersurile necesare pentru ridicarea vizelor SUA pentru cetăţenii români", a adăugat Popescu.

Sebastian Popescu a spus că actuala criză politică şi guvernamentală nu face bine României.

"Actuala criză guvernamentală şi politică creată de PNL şi Iohannis din motive electorale nu face bine deloc României. Partidele de opoziţie au dat jos Guvernul prin moţiune de cenzură şi nu sunt în stare să se înţeleagă. Cele 6 partide din opoziţie nu sunt deloc norocoase pentru România. (...) Toţi se gândesc la funcţii şi privilegii. În această ecuaţie interesul românilor nu există", a afirmat Popescu.

El a spus că, din cauza acestei bătălii electorale, circa 5.000 de medici nu pot să susţină rezidenţiatul, adăugând că îi transmite preşedintelui Iohannis "o rugăminte": să semneze decretul de numire în funcţie a unui ministru interimar la Educaţie pentru a se rezolva această situaţie.

"Sunt cel mai tânăr candidat la preşedinţie din istorie şi din această postură lansez o invitaţie tuturor candidaţilor la preşedinţie la o dezbatere naţională pe data de 8 noiembrie, televizată, oriunde doresc şefii lor de campanie. Cred că este normal şi firesc ca românii să beneficieze de o astfel de dezbatere în care toţi candidaţii să poată să spună de ce vor să fie votaţi, iar românii să aleagă în cunoştinţă de cauză", a adăugat Sebastian Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel